PRIMARIA COMUNEI VALEA MARE

Judetul Valcea

Atributii primar

PPRINCIPALELE ATRIBUTII ALE PRIMARULUI PE BAZA LEGII 215/2001
Art. 60. - (1) Primarul depune în faÅ£a consiliului local jurământul prevăzut la art. 32 alin. (1).
(2) Primarul care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept.
Art. 61. - (1) Primarul îndeplineşte o funcÅ£ie de autoritate publică.
(2) Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor ConstituÅ£iei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanÅ£elor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucÅ£iunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalÅ£i conducători ai autorităţilor administraÅ£iei publice centrale, ale prefectului, precum şi a hotărârilor consiliului judeÅ£ean, în condiÅ£iile legii.
(3) Pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenÅ£a sa prin actele normative prevăzute la alin. (2), primarul beneficiază de un aparat de specialitate, pe care îl conduce.
(4) Aparatul de specialitate al primarului este structurat pe compartimente funcÅ£ionale, în condiÅ£iile legii. Compartimentele funcÅ£ionale ale acestuia sunt încadrate cu funcÅ£ionari publici şi personal contractual.
(5) Primarul conduce serviciile publice locale.
Art. 62. - (1) Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaÅ£iile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiÅ£ie.
(2) Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă în culorile drapelului naÅ£ional al României.
(3) Eşarfa va fi purtată, în mod obligatoriu, la solemnităţi, recepÅ£ii, ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor.
(4) Modelul eşarfei se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Art. 63. - (1) Primarul îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuÅ£ii:
a) atribuÅ£ii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiÅ£iile legii;
b) atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local;
c) atribuţii referitoare la bugetul local;
d) atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor;
e) alte atribuţii stabilite prin lege.
(2) În temeiul alin. (1) lit. a), primarul îndeplineşte funcÅ£ia de ofiÅ£er de stare civilă şi de autoritate tutelară şi asigură funcÅ£ionarea serviciilor publice locale de profil, atribuÅ£ii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor, referendumului şi a recensământului. Primarul îndeplineşte şi alte atribuÅ£ii stabilite prin lege.
(3) În exercitarea atribuÅ£iilor prevăzute la alin. (1) lit. b), primarul:
a) prezintă consiliului local, în primul trimestru, un raport anual privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale;
b) prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte şi informări;
c) elaborează proiectele de strategii privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale şi le supune aprobării consiliului local.
(4) În exercitarea atribuÅ£iilor prevăzute la alin. (1) lit. c), primarul:
a) exercită funcţia de ordonator principal de credite;
b) întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciÅ£iului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local;
c) iniÅ£iază, în condiÅ£iile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale;
d) verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar.
(5) În exercitarea atribuÅ£iilor prevăzute la alin. (1) lit. d), primarul:
a) coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local;
b) ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz, gestionarea situaţiilor de urgenţă;
c) ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor din domeniile prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a)-d);
d) ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenţei statistice, inspecţiei şi controlului efectuării serviciilor publice de interes local prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a)-d), precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale;
e) numeşte, sancÅ£ionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiÅ£iile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru conducătorii instituÅ£iilor şi serviciilor publice de interes local;
f) asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local şi acţionează pentru respectarea prevederilor acestora;
g) emite avizele, acordurile şi autorizaÅ£iile date în competenÅ£a sa prin lege şi alte acte normative;
h) asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecÅ£iei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor.
(6) Pentru exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor sale, primarul colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi cu consiliul judeţean.
(7) Numirea conducătorilor instituÅ£iilor şi serviciilor publice de interes local se face pe baza concursului organizat potrivit procedurilor şi criteriilor aprobate de consiliul local, la propunerea primarului, în condiÅ£iile legii. Numirea se face prin dispoziÅ£ia primarului, având anexat contractul de management.
Art. 64. - (1) În exercitarea atribuÅ£iilor de autoritate tutelară şi de ofiÅ£er de stare civilă, a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea şi desfăşurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protecÅ£ie civilă, precum şi a altor atribuÅ£ii stabilite prin lege, primarul acÅ£ionează şi ca reprezentant al statului în comuna sau în oraşul în care a fost ales.
(2) În această calitate, primarul poate solicita prefectului, în condiÅ£iile legii, sprijinul conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraÅ£iei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul de specialitate.
Art. 65. - AtribuÅ£iile de ofiÅ£er de stare civilă şi de autoritate tutelară pot fi delegate şi secretarului unităţii administrativ-teritoriale sau altor funcÅ£ionari publici din aparatul de specialitate cu competenÅ£e în acest domeniu, potrivit legii.
Art. 66. - (1) Primarii comunelor pot angaja, în limita numărului maxim de posturi aprobate, un consilier personal. Primarii oraşelor, municipiilor şi ai municipiilor reşedinţă de judeÅ£ pot înfiinÅ£a, în limita numărului maxim de posturi aprobate, cabinetul primarului, compartiment distinct format din:
a) maximum 3 persoane la oraşe şi municipii;
b) maximum 5 persoane la municipii reşedinţă de judeţ.
(2) Personalul prevăzut la alin. (1) este numit şi eliberat din funcţie de către primar.
(3) Personalul prevăzut la alin. (1) îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat în condiÅ£iile legii, pe durata mandatului primarului.
(4) Atribuţiile personalului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin dispoziţie a primarului.
Art. 67. - (1) Primarul general al municipiului Bucureşti, asimilat demnitarului, poate înfiinÅ£a în limita numărului maxim de posturi aprobate, cabinetul primarului general, compartiment distinct, care cuprinde următoarele funcÅ£ii de execuÅ£ie de specialitate: directorul de cabinet, 3 asistenÅ£i de cabinet, 8 consilieri personali, 2 secretari personali şi 2 curieri personali.
(2) Salarizarea personalului din cadrul cabinetului primarului general al municipiului Bucureşti se va face potrivit cap. II lit. B din anexa nr. 1 la OrdonanÅ£a Guvernului nr. 3/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit OrdonanÅ£ei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaÅ£iilor pentru persoane care ocupă funcÅ£ii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006.
Art. 68. - (1) În exercitarea atribuÅ£iilor sale primarul emite dispoziÅ£ii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz.
(2) Prevederile art. 48 şi ale art. 49 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Art. 69. - (1) Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou-ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav.
(2) Mandatul primarului încetează de drept în condiÅ£iile legii statutului aleşilor locali, precum şi în următoarele situaÅ£ii:
a) dacă acesta se află în imposibilitatea exercitării funcÅ£iei datorită unei boli grave, certificate, care nu permite desfăşurarea activităţii în bune condiÅ£ii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic;
b) dacă acesta nu îşi exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), prefectul, prin ordin, ia act de încetarea mandatului primarului.
(4) Ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanÅ£a de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.
(5) InstanÅ£a de contencios administrativ este obligată să se pronunÅ£e în termen de 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanÅ£e este definitivă şi irevocabilă.
(6) Data organizării alegerilor pentru funcÅ£ia de primar se stabileşte de Guvern, la propunerea prefectului. Acestea se organizează în termen de maximum 90 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4) sau de la data pronunţării hotărârii instanÅ£ei, în condiÅ£iile alin. (5).
Art. 70. - (1) Mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, organizat în condiÅ£iile legii, conform procedurii prevăzute la art. 55 alin. (3)-(7).
(2) Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei, oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau a neexercitării atribuÅ£iilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului.
(3) Cererea va cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele şi prenumele, data şi locul naşterii, seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate şi semnătura olografă ale cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului.
(4) Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puÅ£in 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei, oraşului sau municipiului.
Art. 71. - (1) Mandatul primarului se supendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanÅ£a de judecată prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului.
(2) Ordinul de suspendare se comunică de îndată primarului.
(3) Suspendarea durează până la încetarea situaÅ£iei prevăzute la alin. (1).
(4) Dacă primarul suspendat din funcÅ£ie a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul, în condiÅ£iile legii, la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei în care a fost suspendat.
(5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică şi viceprimarului.
Art. 72. - (1) În caz de vacanţă a funcÅ£iei de primar, precum şi în caz de suspendare din funcÅ£ie a acestuia, atribuÅ£iile ce îi sunt conferite prin prezenta lege vor fi exercitate de drept de viceprimar sau, după caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret al majorităţii consilierilor locali în funcÅ£ie.
(2) În situaÅ£ia prevăzută la alin. (1), consiliul local poate delega, prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier local care va îndeplini temporar atribuÅ£iile viceprimarului.
(3) În situaÅ£ia în care sunt suspendaÅ£i din funcÅ£ie, în acelaşi timp, atât primarul, cât şi viceprimarul, consiliul local deleagă un consilier local care va îndeplini atât atribuÅ£iile primarului, cât şi pe cele ale viceprimarului, până la încetarea suspendării.
(4) Dacă devin vacante, în acelaşi timp, atât funcÅ£ia de primar, cât şi cea de viceprimar, consiliul local alege un nou viceprimar, prevederile alin. (1) şi (2) aplicându-se până la alegerea unui nou primar. Data organizării alegerilor pentru funcÅ£ia de primar se stabileşte de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la vacantarea funcÅ£iei de primar.